Nunta cu scantei este noua emisiune la Antena 1

Nunta cu scantei este noua emisiune la Antena 1, despre cum sa organizezi o nunta in timp de o saptamana. “Nunta cu scantei” se va difuza din 31 iulie, de luni până vineri, de la ora 14.00. Gazda emisiunii este Ana Morodan, primul blogger de stil personal din Romania.


Așadar, la “Nuntă cu scântei”, cuplurile participante care ajung în faţa altarului vor avea parte de organizarea nunții la care visează, în doar o săptămână. Cu o singură condiţie: să lase întregul control al nunţii in mâinile mamelor lor! Cele două cuscre îşi vor disputa supremaţia într-o serie de confruntări inedite, la capătul cărora doar una dintre ele va ieşi învingătoare. Un rol cheie în emisiune îl va avea specialistul în organizări de evenimente Ama - Ana Haralambie, fondator al Ghidului Miresei, un cunoscut și experimentat wedding planner din România și organizator al celui mai mare târg dedicat nunților, Ea le va îndruma paşii mamelor către nunta pe care o doresc pentru copiii lor.

Producătorul formatului este compania Sinevizyon Tv Production, care realizat primul reality-show matrimonial, “Noră pentru mama”, precum și formatul de succes “Mireasă pentru fiul meu”.

sursa: a1.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu